luni, 26 decembrie 2011


"Patriotismul nu este numai iubirea pamantului in care te-ai nascut ci, mai ales, iubirea trecutului, fara de care nu exista iubire de tara. " 


Mihai Eminescu


"Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic."


Mihail Sadoveanu


"Patriotismul este convingerea că ţara ta este superioară celorlalte din cauză că tu te-ai născut acolo."


George Bernard Shaw









sâmbătă, 17 decembrie 2011

Calugarita II


Se stie bine ca aceste insecte pe cat sunt  de ciudate pe atat sunt de singuratice , evitanduse unele pe altele ; se vede (cruzimea) chiar si din ritualul de inperechiere cum masculul este devorat in timpul fecundarii , asta inseamna un mascul la o singura femela si o singura data . 

In filmuletul de mai jos am surprins doua dintre calugaritele mele puse fata in fata ; iar frumusetea acestei surprinderi consta in ritualul de intimidare pe care il folosesc atat impotriva suratelor cat si impotriva prazilor mai mari . Aici e si dovada prin care le observam cum se evit una pe alta chiar daca sau atacat , imediat aplaneaza conflictul si fug cat mai departe una de alta . Evitarea pentru ele inseamna supravietuire , nu au nevoie de lupta pentru a impune ierarhia ci pentru a trai , caci odata intrate in lupta una va piei sigur intr-o disputa grea . 




Calugarita mea din captivitate a depus un cocolos galbui sub forma abdomenului ei , era un cocolos cu oua dar din pricina nefecundarii acestora puii nu au ai iesit . Interesant e ca si puii acesteia se vor raspindi si vor vana singuri iar la randul lor se vor evita unul pe altul.

luni, 7 noiembrie 2011

Baiking la Paltinis II

Cum vă promisesem că "" încă o data și încă o data"" voi merge la Păltiniș am și trecut la fapte . Profitînd de timpul frumos de afara care încă mai ține cu noi am purces din prima . Mai întîi am facut o Hoinăreala pe ținuturile Vîlcene unde am "hranit sufletul" , (cunoscători știu despre ce vorbesc iar pentru cei străini un sfat puteți urmări postarea Hoinăreală pe ținuturi Vîlcene ) apoi am oprit pe la Sibiu de unde începe incursiunea noastră spre munte.
















De data asta o să vorbesc mai puțin , descrierea stațiuni și alte fapte am făcuto anterior , ideea ar fi una scurtă :  Plăcerea de a HOINĂRI nu ți-o ia nimeni cu atît mai puțin ambiția de a înfăptui ceva cu viața și de a "hrăni" o MINTE și un SUFLET !

 Și la mai multe nu ?


duminică, 16 octombrie 2011

Calugarita I






















Calugarita vs soparla


                                                      

Lupta pentru supravietuire







miercuri, 28 septembrie 2011

Calugarita


Calugarita (Mantis Religiosa)


Numele stiintific (mantis =profet) cat si cel popular (Praying Mantis) fac referire la pozitia in repaos , a picioarelor anterioare ale insectei , sugerand imaginea unei persoane care se roaga (vezi fig 1) "pentru hrana".



       

      
       


fig.1


 Aceasta pozitie (fig.1) este cea mai adecvata, daca o raportam la caracterul de pradator extrem de feroce al insectei, fiind cea de asteptare dinaintea atacului, de fiecare data fulgerator, pe care calugarita il declanseaza asupra altor insecte - cele cu care se hraneste de regula: lacuste, greieri, fluturi, albine etc. Capul ii este extrem de mobil, putand sa si-l roteasca chiar cu 180 de grade - lucru putin obisnuit la cele mai multe insecte, permitandu-i sa ramana nemiscata pe timpul pandei, iar ochii mari, compusi ii faciliteaza o vedere tridimensionala, asigurand un camp de vedere cvasiperiscopic.
Prada care-i intra in raza de actiune este atacata si imobilizata cu ajutorul celor doua picioare anterioare - prevazute cu mici tepi - pe care le destinde brusc, aproape simultan si in scurt timp devorata, incepand cu ganglionii cervicali si terminand cu extremitatea abdomenului; partile tari - aripi, picioare - sunt abandonate. Acest mod de atac a fost copiat, de prin anii 1800, de fondatorul stilului de lupta numit “tang luang quan” (in traducere literala, “boxul calugaritei”), una dintre numeroasele arte martiale chineze.






Nu s-a imprumutat insa de la calugarita si pozitia de aparare, cand aceasta isi desface doar aripile pentru a parea mai mare! Voracitatea calugaritei trece dincolo de obisnuit, ea fiind cunoscuta prin canibalismul pe care il practica - femela fata de masculul care este cu 2-3 cm mai mic si pe care il devoreaza la sfarsitul acuplarii, uneori chiar din timpul actului; acesta e crutat doar daca anterior femela s-a hranit bine. Obiceiul se explica prin nevoia urgenta de proteine pentru producerea celor 200-300 de oua; se vehiculeaza si ideea ca e vorba doar de o forma “ritualica” de sacrificiu manifestata de mascul!
Calugarita are un ciclu de viata anual, ca adult traind din vara pana spre sfarsitul toamnei; in captivitate traieste si doi ani. Desi este un pradator specializat in insecte vii, mananca si insecte moarte si chiar si hrana vegetala cand sezonul insectelor cu care se hraneste de obicei se incheie. Nu prezinta nici un pericol pentru om, nefiind veninoasa. Culoarea variabila - verde, galbena sau bruna - nu este, se pare, chiar o adaptare la mediu ci, mai degraba, fortuita, fiind culoarea locului unde are loc ultima naparlire, in procesul metamorfozarii insectei de la stadiul de larva la cel de adult; astfel, in acelasi loc pot fi intalnite exemplare de culori diferite.






Exista, fireste, si alte pareri, care considera calugarita o experta in arta deghizarii. In literatura de specialitate sunt descrise exemplare care au culoarea florilor pe care obisnuiesc sa stea la panda: calugarita de orhidee este decorata cu braie colorate pe picioare si corp. De altfel, cele doua asertiuni nu sunt deloc antagonice, daca tinem cont ca, in general, insecta nu este foarte mobila, zboara incet si pe distante foarte scurte.
Este originara din Africa, ajungand sa colonizeze si teritorii din Europa, indeosebi cea meridionala, din Asia de Est si din America de Nord (unde a ajuns cel mai tarziu, mai exact in 1899!, dar unde este considerata acum specie invaziva). Prefera caldura, motiv pentru care nu e intalnita in Europa de nord (in Germania este protejata!); cu toate acestea nu a fost inca observata in Australia sau in America de Sud. In unele culturi africane are un statut aparte, fiindu-i atribuite puteri magice in ceea ce priveste procrearea, prezenta ei intr-o casa (unde poate fi adesea intalnita, atrasa de fluturii ametiti de lumina) anuntand o posibila nastere. Aparitia ei este primita cu bucurie si speranta de cuplurile casatorite, dar cu frica de familiile tinerelor fete.


O sa mai revin cu filmulete si imagini !


luni, 26 septembrie 2011

Mersul

Ia spune-mi , exista un lucru mai usor decat mersul ? 





Multi vom zice ca nu dar totusi , si acesta devine greu , obositor si dureros pentru unii oameni grasi , neantrenati  si  comozi .

 Nimic nu este greu atunci cand il vrem . Nimic nu este usor atunci cand nu-l dorim . Toate depind de noi . De fapt daca vrem sau nu sa reusim ceva . 





duminică, 21 august 2011

Toma Coconea


Dupa o cursa nebuna nebuna  Toma reuseste dinou performanta locului 2 desi cel vizat era locul 1 . Noi ii transmitem sanatate si la mai mult . Bafta Tomy


"Au fost două săptămâni în care am învăţat din nou multe lucruri, de la stăpânirea de sine, la voinţă şi multă putere de luptă … Acum, că am ajuns la final, mă încearcă sentimente de nedescris. Bucuria mea nu se poate exprima în cuvinte. Sunt mândru că am participat la toate cele cinci ediţii ale Red Bull X-Alps şi sper să mai am ocazia să vin şi la următoarele”, a spus Toma Coconea.

De la Salzburg la Monaco, peste munţi

30 de sportivi din 22 de ţări au participat la ediţia de anul acesta a Red Bull X-Alps. Startul s-a dat la Salzburg, la 17 iulie, iar punctul final a fost fixat la Monaco.

Între cele două puncte sunt 864 de kilometri în linie dreaptă, dar concurenţii au parcurs (numai pe jos sau cu parapanta, aceasta fiind regula) peste 1.700 de kilometri. În traseul lor, concurenţii sunt obligaţi să atingă opt vârfuri de peste 2.000 de metru, culminând cu celebrul Mont Blanc (4.792 metri).

vineri, 1 iulie 2011

Tura prin Fagaras

Chiar daca nu am reusit sa atingem unul din varfurile Fagarasului emotiile si sentimentele treite au fost la fel de mari. Am petrecut doua zile pe traseele muntoase avand ocazia sa ne bucuram de prezenta unor animale ocrotite din zona : capra neagra , marmota si ceva specie de vultur si de flora firava de pe stanci.

Pasind pe potecile marcate ne venise in gand cum o fi ales omu tocmai pe acolo acele carari iar unul din raspunsuri a venit de la urmele caprelor negre laste pe acolo si acela ca omul sa ghidat dupa cararile batatorite ale animalelor din munte.

Odata asuns in preajma muntilor doresti sa atingi unul din varfurile sale dar oare de ce ? Pentru ca au legatura cu istoria biblica cand Moise primeste tablele legi pe muntele sau are legatura cu schimbarea la fata a lui Iisus pe Tabor? Sau poate piscurile care sa inalta ca niste turle spre vazduh , ori legatura o gasim din icoana Sfintei Treimi https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjhAHSdmUnZ6u4U7UtGedWI21CTlINrx0DSy7HrbgzRzj8mZevE4-s1QANRWWyJ4H1kPmJSt7UDgSmsYzRuchToeGW1luqCNf3S9REjeHoiijJYgaSDbtJWdMKRFDZPiVcYx5eFQcmRowkX/s1600/109523.jpeg unde una din cele Trei Persoane are ca reprezentare un pisc de munte in spatele Ei. Ori cum un munte prin masivitatea sa si inaltime reprezinta un templu unde poti aduce o jerfa prin urcarea lui , o rugaciune sau un gand bun .
















Daca doriti mai multe detalii referitoare la trasee si alte date puteti sa lasati un masaj si o sa va raspund .

DRUMURI BUNE !!!

marți, 7 iunie 2011

Film : 127 Ore

Filmul prezinta povestea lui Aron Ralston, catarator care a ramas prins intr-o prapastie timp de 5 zile, undeva in anul 2003. Aflandu-se intr-o drumetie (prin canioanele pustii ale Americii), Aron ramane prins intr-o imensa crapatura dupa ce un bolovan ii prinde mana dreapta de peretele unui canion. In continuarea filmului vom observa (cu sufletul la gura) incercari de eliberare din prinsoarea respectiva cat si amintiri pe care acesta regreta ca nu le-ar mai putea avea vreodata. Printre “amintiri” vedem si multe iluzii pe care mintea i le creaza datorita lipsei apei si mancarii. Este inca o exemplificare a ideii ca realizezi cat de importante sunt anumite lucruri/sau persoane abia atunci cand nu le mai ai. Interesant de stiut si faptul ca adevaratul Aron chiar s-a filmat in zilele in care a stat prins in respectiva prapastie si desi imaginile respective le-au vazut doar apropiatii (fiind tinute intr-un seif), acesta a fost de acord sa le arate regizorului si actorului principal tocmai pentru ca realizarea sa fie cat mai apropiata de adevar. In film este prezentata o scena care a provocat cateva lesinuri unor persoane la vizionarea filmului. Nu va spun care pentru ca o sa va dati singuri seama. De vazut! Tot filmul.


Filmul merita vazut neaparat din mai multe motive : Are peisaje extraordinare , este o lectie buna pentru viata si pentru supravietuire. Iar ideea pe care vreau s-o subliniez e psihologia lui Aron , psihologia lui de supravietuire ; renuntarea la brat in favoarea vietii ; renuntarea la moarte in schimbul VIETI

Accidente se intampla mereu putini oamenu sun capabil psihic sa depaseasca nenorocirile pentru a supravietuii iar cei mai multi raman cu sechele pe viata. In ori ce caz dupa astfel de intamplari omul va incasa mult mai usor loviturile vieti iar asta va fi valabila doar pentru cei care pot sa-si depaseasca egoul si nu au frica de moarte : VIATA E MAI PRETIOASA DECAT moartea !!!

Vizionare placuta !

marți, 26 aprilie 2011

Hrana pentru suflet !

" Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din țărînă luată din pămant... " De aici și plăcerea noastră a celor care încă nu am trecut la instincte animalice , de a fi cat mai aproape de natura și de a petrece căt mai mult împreună "Şi Domnul Dumnezeu a sădit un rai în Eden , spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise ".
De fiecare data cînd plec undeva (în natură) și dau de știre în dreapta și în stînga mă întîmpină cuvintele acelora : " Ce frumos de tine " . Cu sigutanță. Și încerc să le raspund cum pot eu mai bine folosul acestor Hoinareli asupra omului , trupului și ființei acestuia . Iar mereu îmi vine în minte replica care ma motiveaza foarte mult , o replică concluzionată de mine și care sună cam așa : ""Doar cu frumuseţile acestea care străpung inima omului rămînem celelalte toate se duc"" . De trup avem mereu grijă de multe ori peste măsură dar Hrană pentru suflet nu producem așa că mijlocul naturi oferă toate conditiile pentru a ne împlini. Văzînd frumusețile Edenului nu poți trece neatins la suflet nu poți fi nepăsator că doar cu asta rămînem: Împlinirea sufletească , pe cînd mîncarea , bani , bogațiile sunt trecatoare moartea le răpește. Apoi aici ai ocazia și linistea necesară pentru a medita , a te ruga , a înălța un gînd bun de mulțumite.
Așa că va îndemn la veselie dar țineți minte : aceasta să nu vină singura ci mereu cu o bucurie sau două , veselia fară bucurie e ca sarea fără piper.
Vă doresc tot binele din lume așa precum și eu m-il doresc !

joi, 10 martie 2011

Busola

Busola face parte din echipamentul oricarui turist, avînd un rol deosebit în asigurarea încrederii celui care o mînuieşte că se află pe drumul cel bun, mai ales în condiţii meteorologice deosebite (vizibilitate redusa și precipitații ).

Pentru determinarea în teren a azimutului magnetic se folosesc diverse procedee și metode în funcție de precizia cerută întrebuințîndu-se instrumente și aparate adecvate.

Instrumentul cel mai des întîlnit în astfel de măsurări este busola. În forma sa cea mai simplă ea este compusă dintr-un ac magnetic mobil în jurul unui ax vertical, așezat în centrul uni disc gradat , denumit cadran , pe care sunt indicate și punctele cardinale.

Gradațiile sînt exprimate în grade sau miimi. Gradația zero pe cadran mai este notată și cu litera N (nord). Valoarea unei gradații pe cadran depinde de tipul și precizia busolei.

Cînd se lucrează cu busola , pentru a se asigura funcționarea ei corectă , trebuie să fie respectate urmatoarele reguli :

  1. pentru ca părțile fosforeșcente să lumineze mai bine pe întuneric busola se ține deschisă timp de 15-20 minute la soare sau lumină electrică
  2. în timpul deplasării sau nefolosiri acul magnetic este blocat , ferindu-l astfel de uzură (valabil pt. busolele cu astfel de dispozitiv)
  3. punctul de staţie (locul în care te afli în momentul determinari azimutului magnetic) trebuie astfel ales încît să se situeze cît mai departe de obiectele din fier sau oțel care ar putea influența acul magnetic
  4. se va evita lucrul cu busola pe timp de furtună cu descărcări electrice sau în apropierea liniilor de inalta tensiune .

Verificarea Busolei

Pentru a se stabili dacă o busolă este bună de întrebuințat trebuie verificată sensibilitatea acului magnetic. Pentru aceasta se așează busola în poziție orizontala (pe o masă , pe o buturugă , pe pămînt ) și se lasă acul liber. După ce acul magnetic s-a oprit se apropie de cîteva ori un obiect de fier sau otel (un cuțit, cui etc.), deplasînd astfel acul magnetic din poziția de echilibru. Dacă după fiecare asemenea mișcare acul magnetic revine repede cu ambele capete în dreptul acelorași gradații de pe cadran înseamnă că acul este suficient de sensibil. Dacă însă nu revine la aceleași gradații sau revine foarte încet înseamnă că acul magnetic nu este suficient de sensibil sau varful acului de oțel pe care este suspendat s-a uzat și trebuie ascuțit sau că bucșa acului magnetic s-a defectat (noroi sau zgîrieturi în interior , care trebuie îndepartate). În acest caz busola trebuie reparată.

Modul acesta de reparare este valabil doar la busolele cu acul magnetic fixat pe un ax vertical , la cele în lichid va fi valabilă doar verificarea cu un metal. Modelul de mai jos este o astfel de busolă (cu acul magnetic în lichid) , nu am ce să-i fac decît o simplă verificare a acului magnetic care oscileaza foarte rapid la ori ce bucațică mică de metal. De aceea va recomand pentru o durată cat mai mare de viață a busolei dumneavoastră pastrați-o departe de obiectele din fier și oțel , evitați să o țineți în fișete de metal sau cutii din fier. Iar busolele din chiturile de supraviețuire eliminate (părerea mea) mai bine ori ce altceva în locul ei , bine înțeles din cele necesare supraviețuiri. Obiectele din metal au o mare influiență asupra acelor magnetice dereglîndule iar în cele din urmă distrugîndule.








Drumuri bune !!!

vineri, 25 februarie 2011

Vînatul = Crimă

Salutare tuturor! Nu-mi prea place să vorbesc despre plăcerile nesabuite ale confraţilor dar peste unele ca aceste nu am cum sa trec cu vederea fără să nu arăt cu degetul și fără să nu acuz. Auzim cam peste tot tantamul pe tema braconajului romanesc , în special pe cei de la AJVPS (Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi). CRIMA se petrece chiar sub nasul lor . Nu sunt un adept anti vînătoare dar modul de a vîna a multora îmi face scîrba pentru acei oameni.

Ideea e clară după spusele unora "vantul nu mai e sport e CRIMA" ascunsa dupa termenul Braconaj (cică). Mă mai mira faptul cum da în Ei placerea pentru vînătoare în apropierea sarbatorilor. Explicația simplă: e mai ușorieși pe cîmp cu arma (noi o numim instrumentul de nimicire a forței vii a inamicului. NU mi se pare că animalele ne sunt inmici sau dușmani din contră în multe cazuri cei mai BUNI prieteni ) în loc să mergi de 3 ori pe zi cu găleata la coteț sau cu furca în grajd. Procentul e în favoarea iesitului pe cîmp, munca nui placută , e doar pentru aia "proști" de la țară.

Ași dori să vizionați si voi cateva filmulete, dau doar linkurile ca nu vreau să am probleme cu drepturile de autor. Stiumulți nu vrețiauziți de vînătoare chiar din motivul acesta de ""BRACONAJ"" dar vreau să vă mai sensibilizez că pe mine m-au DEZAMAGIT profund .

  1. http://www.youtube.com/watch?v=WrUZ3Mjkwbg
  2. http://www.youtube.com/watch?v=MmMum3oJYXM&feature=related
  3. http://www.youtube.com/watch?v=otJ7uUj70hQ&feature=related

Bietele animale cum nu au scapare din fața ""Bărbătocilor"" adevarați care sunt niște eroi cu arma în mînă . Cîtă laudă, cîtă mandrie, cu ispravile lor; oare nu se vor întoarce gloanțele împotriva lor ? Asta da vînătoare corectă ți foarte cinstită , să mai vină cineva în apărarea lui. Aștia sunt confrați nostri ""IUBITORI"" de natură.

Îndemnul meu nu va apucați de ața ceva mai degrab săriți în ajutorul bietelor animale !!!

vineri, 4 februarie 2011

Orientare turistica

Am paricipat cu ceva luni în urmă la un concurs de orientare turistica iar acuma dispunînd de ceva timp m-am gîndit să scriu în ce costă acest concurs.
Concursul sa desfasurat pe terenul extavilan a Satului Nou în apropierea orașului Baia Mare. Vreau să amintesc că din tot pachetul de probe pe care l-am avut la Baia Mare proba aceasta a fost cea mai frumoasă și care mia placut cel mai mult.

Definiţie:

Orientarea turistică se prezintă ca un sport relativ nou, importat din Scandinavia. El poate fi
definit ca o mixtură de citire a hărţilor şi “cross – country running”.
Obiectivul competitorilor este parcurgerea unui traseu, “jalonat” cu o serie de puncte de control,
a căror poziţie nu o cunoaşte, intr-un timp cât mai scurt.

Organizare

Traseul de orientare poate fi organizat în mai multe variante, dintre care cele mai răspândite sunt:
1. Orientarea cu harta.
2. Orientarea cu busola.
3. Orientarea cu harta şi busola.
Concursul la care am luat parte a fost organizat in varianta orientare cu harta și busola.

Orientarea cu harta şi busola – este cea mai complexă şi mai atractivă formă a orientării
turistice. Participantul (sau echipa) primeşte o hartă asemănătoare cu cea folosită la
orientarea cu harta, cu deosebirea ca posturile de control vor fi situate la o distanţă suficient
de mare fata de punctele de control pentru a nu permite identificarea lor exclusiv cu ajutorul
hărţii. Descrierea localizării lor lipseşte cu desăvârşire.
De asemeni, fiecare echipă va fi dotată cu o busolă.
Găsirea traseului se realizează în doua etape:
• se va calcula, pe hartă, distanţa şi unghiul dintre punctul de start şi primul punct de control
avut în vedere.
• odată aflată “viza” se identifică, în teren, “unghiul de marş” în mod identic cu orientarea cu
busola.
Procedeul se repetă pentru toate etapele “inter - posturi”. Deoarece acest sistem asigură, prin
complexitatea lui, cea mai exactă metoda de lucru, lungimea traseului poate ajunge la 16 km – un adevarat hike (excursie pe jos)

Un post de control poate arăta în multe moduri, în funcţie de
calitatea şi importanţa concursului, materialele disponibile,
pregătirea participanţilor, caracteristicile zonei de desfăşurare
etc. În principal, însă, ele se compun din doua elemente:
• un steguleţ sau panou viu colorat, vizibil de la mare
distanţă, plasat pe trunchiul unui copac sau direct pe sol.(Fig 1.)
• un element de identificare, care să certifice atingerea lui de
către participanţi. Acesta poate fi un cod, care trebuie
copiat pe fisa de concurs, sau un compostor – altul pentru
fiecare post în parte – cu care se perforează fişa în locul
destinat respectivului post.

Fişa de concurs are şi ea nenumărate forme însă, în general, ea trebuie să cuprindă:
• numele patrulei şi / sau al cercetaşilor participanţi.
• timpii de plecare şi respectiv sosire.
• locuri pentru fiecare post (pentru compostare sau scrierea codurilor).(Fig. 2.)

Orientarea harţii cu ajutorul
busolei

Se foloseşte pentru cazurile în care
se ia în calcul valoarea declinaţiei
magnetice:
1. Se roteşte rama mobilă pana când
gradaţia corespunzătoare valorii
declinaţiei magnetice întâlneşte
săgeata unghiului de marş.
2. Se aşează busola pe hartă, astfel
încât marginea ei să fie paralelă
cu linia Nordului Geografic
reprezentat pe harta, iar săgeata
unghiului de marş să fie orientată
către Nordul harţii.
3. Se rotesc harta şi busola împreună, pana când jumătatea roşie a acului magnetic se suprapune
cu săgeata Nordului reprezentată pe baza circulară şi indica Nordul de pe rama mobilă.
In acest moment harta este, practic, corect orientată.(Fig. 3.)

Găsirea unghiului dintre o direcţie de pe harta (de la punctul A la B) şi direcţia Nord sau
calcularea “azimutului” punctului B

1. Cu ajutorul unui creion
(la mine erau trasate dar in multe cazuri aceasta linie lipseste), trasăm uşor o linie
care să unească punctele “de
plecare” (A) şi respectiv “de
sosire” (B).
2. Se plasează busola pe hartă,
astfel încât marginea ei să se
suprapună cu linia care
uneşte cele doua puncte, iar unghiului de marş să fie orientata spre punctul pe care îl consideram “de sosire”.
3. Se roteşte rama mobilă pana când liniile paralele ale bazei circulare sunt paralele cu direcţia
Sud-Nord a hărţii, iar săgeata Nordului din bază este orientată către Nordul harţii.
4. Valoarea, în grade, indicată de săgeata unghiului de marş pe rama mobilă reprezintă azimutul
punctului B (de sosire) - mărimea unghiului realizat de dreapta AB cu direcţia Nord.

Găsirea unei direcţii pe harta (sau a poziţiei unui punct X fata de un punct A), daca se
cunoaşte azimutul (si distanta AX)


Se face, în principiu, inversând algoritmul prezentat mai sus.
1. Se roteşte rama mobilă a busolei până când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea
azimutului.
2. Se fixează busola pe hartă, cu una dintre laturile lungi atingând punctul de plecare (A) în
punctul 0 de pe riglă şi se roteşte până când liniile paralele ale bazei circulare devin paralele
cu direcţia Sud-Nord a hărţii iar săgeata Nordului din ramă este orientată către Nordul harţii.
3. Se trasează o linie în lungul riglei şi, dacă se cunoaşte distanţa, folosindu-se scara harţii, se poate determina exact punctul de sosire (X).

Determinarea azimutului unei directii cu busola

1. concurentul se indreaptă cu fața spre obiectul căruia urmează să-i determine azimutul
2. se deblocheaza acul magnetic lăsîndu-l să oscileze, se întoarce busola în plan orizontal în așa fel, ca vîrful acului magnetic ce reprezintă nordul să coincidă cu gradația zero de pe cadran
3. se citește pe cadran valoarea gradațieidin dreptul indicelui care este chiar aziutul directiei spre obiectul considerat.


Găsirea unui reper în teren, cunoscând azimutul


Este, din nou, o inversare a algoritmului prezentat anterior.
1. Se roteşte rama mobilă pana când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea azimutului.
2. Cu busola poziţionată la înălţimea taliei, ne rotim până când jumătatea roşie a acului
magnetic se suprapune exact peste linia Nordului din bază.
3. Se caută, la o distanţa convenabila, un punct de reper situat exact pe linia imaginară pornită
de-a lungul săgeţii unghiului de marş.
In cazul orientării turistice, dacă distanta intre posturi este prea mare pentru a ne putea lua un
singur punct de reper, operaţia se repetă odată ajunşi la reperul intermediar ales (evident, cu
aceeaşi valoare a azimutului).
Pentru busolele prevăzute cu oglindă sau pentru orientariştii avansaţi, poziţia busolei în timpul
alegerii reperului poate fi la înălţimea ochilor. Vizarea se face, în acest caz, fie prin cătarea
specială (la busolele militare cu oglindă) fie printre firele paralele ale şnurului busolei (pentru
busolele sportive).

Fig. 1.

Fig. 3.

Fig. 2.



luni, 24 ianuarie 2011

Pădurea Făget-Cluj iarna

Am iesit azi la o mica plimbare prin padurea Faget-Cluj ca sa ma bucur de un peisaj superb după două zile de ninsoare (non-stop). Vizualizare placuta !





































O iarnă plăcută !!!