vineri, 25 februarie 2011

Vînatul = Crimă

Salutare tuturor! Nu-mi prea place să vorbesc despre plăcerile nesabuite ale confraţilor dar peste unele ca aceste nu am cum sa trec cu vederea fără să nu arăt cu degetul și fără să nu acuz. Auzim cam peste tot tantamul pe tema braconajului romanesc , în special pe cei de la AJVPS (Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi). CRIMA se petrece chiar sub nasul lor . Nu sunt un adept anti vînătoare dar modul de a vîna a multora îmi face scîrba pentru acei oameni.

Ideea e clară după spusele unora "vantul nu mai e sport e CRIMA" ascunsa dupa termenul Braconaj (cică). Mă mai mira faptul cum da în Ei placerea pentru vînătoare în apropierea sarbatorilor. Explicația simplă: e mai ușorieși pe cîmp cu arma (noi o numim instrumentul de nimicire a forței vii a inamicului. NU mi se pare că animalele ne sunt inmici sau dușmani din contră în multe cazuri cei mai BUNI prieteni ) în loc să mergi de 3 ori pe zi cu găleata la coteț sau cu furca în grajd. Procentul e în favoarea iesitului pe cîmp, munca nui placută , e doar pentru aia "proști" de la țară.

Ași dori să vizionați si voi cateva filmulete, dau doar linkurile ca nu vreau să am probleme cu drepturile de autor. Stiumulți nu vrețiauziți de vînătoare chiar din motivul acesta de ""BRACONAJ"" dar vreau să vă mai sensibilizez că pe mine m-au DEZAMAGIT profund .

  1. http://www.youtube.com/watch?v=WrUZ3Mjkwbg
  2. http://www.youtube.com/watch?v=MmMum3oJYXM&feature=related
  3. http://www.youtube.com/watch?v=otJ7uUj70hQ&feature=related

Bietele animale cum nu au scapare din fața ""Bărbătocilor"" adevarați care sunt niște eroi cu arma în mînă . Cîtă laudă, cîtă mandrie, cu ispravile lor; oare nu se vor întoarce gloanțele împotriva lor ? Asta da vînătoare corectă ți foarte cinstită , să mai vină cineva în apărarea lui. Aștia sunt confrați nostri ""IUBITORI"" de natură.

Îndemnul meu nu va apucați de ața ceva mai degrab săriți în ajutorul bietelor animale !!!

vineri, 4 februarie 2011

Orientare turistica

Am paricipat cu ceva luni în urmă la un concurs de orientare turistica iar acuma dispunînd de ceva timp m-am gîndit să scriu în ce costă acest concurs.
Concursul sa desfasurat pe terenul extavilan a Satului Nou în apropierea orașului Baia Mare. Vreau să amintesc că din tot pachetul de probe pe care l-am avut la Baia Mare proba aceasta a fost cea mai frumoasă și care mia placut cel mai mult.

Definiţie:

Orientarea turistică se prezintă ca un sport relativ nou, importat din Scandinavia. El poate fi
definit ca o mixtură de citire a hărţilor şi “cross – country running”.
Obiectivul competitorilor este parcurgerea unui traseu, “jalonat” cu o serie de puncte de control,
a căror poziţie nu o cunoaşte, intr-un timp cât mai scurt.

Organizare

Traseul de orientare poate fi organizat în mai multe variante, dintre care cele mai răspândite sunt:
1. Orientarea cu harta.
2. Orientarea cu busola.
3. Orientarea cu harta şi busola.
Concursul la care am luat parte a fost organizat in varianta orientare cu harta și busola.

Orientarea cu harta şi busola – este cea mai complexă şi mai atractivă formă a orientării
turistice. Participantul (sau echipa) primeşte o hartă asemănătoare cu cea folosită la
orientarea cu harta, cu deosebirea ca posturile de control vor fi situate la o distanţă suficient
de mare fata de punctele de control pentru a nu permite identificarea lor exclusiv cu ajutorul
hărţii. Descrierea localizării lor lipseşte cu desăvârşire.
De asemeni, fiecare echipă va fi dotată cu o busolă.
Găsirea traseului se realizează în doua etape:
• se va calcula, pe hartă, distanţa şi unghiul dintre punctul de start şi primul punct de control
avut în vedere.
• odată aflată “viza” se identifică, în teren, “unghiul de marş” în mod identic cu orientarea cu
busola.
Procedeul se repetă pentru toate etapele “inter - posturi”. Deoarece acest sistem asigură, prin
complexitatea lui, cea mai exactă metoda de lucru, lungimea traseului poate ajunge la 16 km – un adevarat hike (excursie pe jos)

Un post de control poate arăta în multe moduri, în funcţie de
calitatea şi importanţa concursului, materialele disponibile,
pregătirea participanţilor, caracteristicile zonei de desfăşurare
etc. În principal, însă, ele se compun din doua elemente:
• un steguleţ sau panou viu colorat, vizibil de la mare
distanţă, plasat pe trunchiul unui copac sau direct pe sol.(Fig 1.)
• un element de identificare, care să certifice atingerea lui de
către participanţi. Acesta poate fi un cod, care trebuie
copiat pe fisa de concurs, sau un compostor – altul pentru
fiecare post în parte – cu care se perforează fişa în locul
destinat respectivului post.

Fişa de concurs are şi ea nenumărate forme însă, în general, ea trebuie să cuprindă:
• numele patrulei şi / sau al cercetaşilor participanţi.
• timpii de plecare şi respectiv sosire.
• locuri pentru fiecare post (pentru compostare sau scrierea codurilor).(Fig. 2.)

Orientarea harţii cu ajutorul
busolei

Se foloseşte pentru cazurile în care
se ia în calcul valoarea declinaţiei
magnetice:
1. Se roteşte rama mobilă pana când
gradaţia corespunzătoare valorii
declinaţiei magnetice întâlneşte
săgeata unghiului de marş.
2. Se aşează busola pe hartă, astfel
încât marginea ei să fie paralelă
cu linia Nordului Geografic
reprezentat pe harta, iar săgeata
unghiului de marş să fie orientată
către Nordul harţii.
3. Se rotesc harta şi busola împreună, pana când jumătatea roşie a acului magnetic se suprapune
cu săgeata Nordului reprezentată pe baza circulară şi indica Nordul de pe rama mobilă.
In acest moment harta este, practic, corect orientată.(Fig. 3.)

Găsirea unghiului dintre o direcţie de pe harta (de la punctul A la B) şi direcţia Nord sau
calcularea “azimutului” punctului B

1. Cu ajutorul unui creion
(la mine erau trasate dar in multe cazuri aceasta linie lipseste), trasăm uşor o linie
care să unească punctele “de
plecare” (A) şi respectiv “de
sosire” (B).
2. Se plasează busola pe hartă,
astfel încât marginea ei să se
suprapună cu linia care
uneşte cele doua puncte, iar unghiului de marş să fie orientata spre punctul pe care îl consideram “de sosire”.
3. Se roteşte rama mobilă pana când liniile paralele ale bazei circulare sunt paralele cu direcţia
Sud-Nord a hărţii, iar săgeata Nordului din bază este orientată către Nordul harţii.
4. Valoarea, în grade, indicată de săgeata unghiului de marş pe rama mobilă reprezintă azimutul
punctului B (de sosire) - mărimea unghiului realizat de dreapta AB cu direcţia Nord.

Găsirea unei direcţii pe harta (sau a poziţiei unui punct X fata de un punct A), daca se
cunoaşte azimutul (si distanta AX)


Se face, în principiu, inversând algoritmul prezentat mai sus.
1. Se roteşte rama mobilă a busolei până când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea
azimutului.
2. Se fixează busola pe hartă, cu una dintre laturile lungi atingând punctul de plecare (A) în
punctul 0 de pe riglă şi se roteşte până când liniile paralele ale bazei circulare devin paralele
cu direcţia Sud-Nord a hărţii iar săgeata Nordului din ramă este orientată către Nordul harţii.
3. Se trasează o linie în lungul riglei şi, dacă se cunoaşte distanţa, folosindu-se scara harţii, se poate determina exact punctul de sosire (X).

Determinarea azimutului unei directii cu busola

1. concurentul se indreaptă cu fața spre obiectul căruia urmează să-i determine azimutul
2. se deblocheaza acul magnetic lăsîndu-l să oscileze, se întoarce busola în plan orizontal în așa fel, ca vîrful acului magnetic ce reprezintă nordul să coincidă cu gradația zero de pe cadran
3. se citește pe cadran valoarea gradațieidin dreptul indicelui care este chiar aziutul directiei spre obiectul considerat.


Găsirea unui reper în teren, cunoscând azimutul


Este, din nou, o inversare a algoritmului prezentat anterior.
1. Se roteşte rama mobilă pana când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea azimutului.
2. Cu busola poziţionată la înălţimea taliei, ne rotim până când jumătatea roşie a acului
magnetic se suprapune exact peste linia Nordului din bază.
3. Se caută, la o distanţa convenabila, un punct de reper situat exact pe linia imaginară pornită
de-a lungul săgeţii unghiului de marş.
In cazul orientării turistice, dacă distanta intre posturi este prea mare pentru a ne putea lua un
singur punct de reper, operaţia se repetă odată ajunşi la reperul intermediar ales (evident, cu
aceeaşi valoare a azimutului).
Pentru busolele prevăzute cu oglindă sau pentru orientariştii avansaţi, poziţia busolei în timpul
alegerii reperului poate fi la înălţimea ochilor. Vizarea se face, în acest caz, fie prin cătarea
specială (la busolele militare cu oglindă) fie printre firele paralele ale şnurului busolei (pentru
busolele sportive).

Fig. 1.

Fig. 3.

Fig. 2.